Să vestim Cuvântul!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Omagiu pentru Isus!
Categorie: Slujire
Să vestim Cuvântul!


Eu sunt cu tine întotdeauna
Şi te voi însoţi mereu,
Aşa ne spune Domnu întruna:
Iubite om, eşti fiul meu!

Cu tine Eu voi fi mereu
Dacă tu crezi, în al meu nume
Şi niciodată, nici un rău,
Pe tine, nu te va răpune.

Cuvântul bun să îl vesteşti
Să nu uiţi, să spui tuturor
Şi despre Mine să vorbeşti
Ca despre un Mântuitor

Eu, am iubit mult omenirea
Şi de la Tatăl am venit,
S-aduc în lume fericirea
Acelor care m-au primit,

Acelor care după mine
Sunt însetaţi, nesăţioşi,
Acelor care cu iubire
Lumii vestesc şi-s bucuroşi,

Că Tatăl de ei s-a îndurat
Şi pe al Său Fiu l-a dat în dar
Şi nemurirea le-a redat
Cât pe pământ mai este har,

Atâta cât mai ţine Harul
Cu toţi sunt privilegiaţi
Căci de la Tatăl este darul
Prin Fiul Său, să fiți iertaţi!

Eu, Fiul cel nevinovat,
Ce pentru oameni m-am jertfit
Care n-aveam nici un păcat
Şi pentru tine am murit

Şi vreau mereu să înţelegi
Că te-am scăpat de osânda grea
Şi nu vreau nicicând să renegi
Că viaţa ta-i de acum, a mea

Cu sânge am răscumpărat-o
Pe crucea mare răstignit
Şi iaraşi ţie Ţi-am redat-o
Ca să trăieşti, la nesfărşit

La nesfârşit cu Dumnezeu
Şi cu alaiul Lui ceresc,
Acesta este darul meu
Şi ție azi, ți-l dăruiesc!

Să auzi acest mesaj divin
În inimă să îl primeşti
Şi sufletul să-ţi fie plin
Vestea cea bună, s-o vesteşti!

Amin

Câmpia Turzii, 3 martie 2011


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/72189/sa-vestim-cuvantul