VESTITORUL

O, Curcubeu al vieţii mele,
care vesteşti harul divin,
alină, Tu, în vremuri grele,
pe văduvă şi pe străin!

Alină Tu pe toţi orfanii,
pe cei ce-s fără adăpost
şi-s apăsaţi mereu de anii
trăiţi în lume fără rost!

Şi cheamă-i Tu pe toţi la cruce
acolo unde Dumnezeu,
Cel care lumea o conduce,
a pironit păcatul meu!

Păcatul nostru-al tuturora,
pierduţi departe în abis,
să ne aducă aurora
către sublimul Paradis.

O, Curcubeu al frumuseţii,
vorbeşte astăzi lumii-ntregi
despre eternul Prinţ al vieţii,
ce-a şters a noastre fărdelegi!

Vorbeşte-i Tu de armonia
care domneşte-n Cerul Sfânt.
Şi fă să vină bucuria
precum în cer şi pe pământ.

Din suliţe făcând cosoare,
din săbii mari fiare de plug,
Tu seamănă între popoare
al îndurărilor belşug.

Îi fă pe toţi să stea în pace
sub via lor şi sub smochini.
Să piară gândul cel rapace
ce seamănă-ntre oameni spini!

O, Curcubeu din înălţime,
cu taine mari de nepătruns,
cobori, cobori din zări sublime
chiar şi în locul cel ascuns!

Acolo unde nu pătrunde
nici o lumină-n miez de zi
şi unde noaptea îşi ascunde
mereu mândria de a fi.

Acolo unde nu-i speranţă,
nici zâmbet, nici fior de Sus
şi viaţa nu-i decât o zdreanţă
sau crin de negrul vânt răpus.

Adună lacrima fierbinte
din cine ştie ce ungher
şi dorul cel fără cuvinte
ce se înalţă înspre cer!

O, Curcubeu ce porţi cu Tine
crâmpei de soare şi de har
şi psalmii zărilor senine
ca nişte jertfe pe altar,

învaţă-ne, şi în furtună,
şi după ea, cum să trăim,
şi-atunci când viaţa noastră-i bună,
şi când în lume suferim!

Cum Tu ai apărut pe boltă,
după potopul de demult,
eliberaţi de-orice revoltă,
şi noi să trecem prin tumult.

Să ducem lumii mângâierea
că vine-o zi din Cerul Sfânt,
când se va termina durerea
pe tot acest bătrân pământ.

Să-i spunem grabnic să se-ntoarcă
din drumul ei de trist apus,
primind a izbăvirii arcă,
cea construită de Isus!