STRĂJERILOR ROBIEI

(După Ier.29.5-23)

Vouă, cei aflaţi în grea robie,
Smulşi cu ură din Ierusalim,
Vă trimit răvaşul Meu solie
Ca pe-o aripă de heruvim.

Eu cer tuturora să-l asculte
Dacă vor să fie fericiţi.
Deci, sădiţi grădini cu roade multe
Caselor în care locuiţi.

Noi familii printre voi să crească
Cu urmaşi prea binecuvântaţi
Ca poporul să se înmulţească
Din puţinii fii precum eraţi.

Faceţi numai bine în Cetate
Urmărind folosul tuturor
Când lucrând cu zel şi mâini curate
Veţi aduce soare după nor.

Nu intraţi în hora amăgirii
Unde vă împing mereu cei răi.
Eu veghez pe-ntinsul larg al firii
Şi sunt Domn etern pe munţi şi văi.

N-ascultaţi nicicând de visătorii
Ce promit ieşirea din exil
Mult mai grabnic decât zboară norii
Într-o zi din luna lui april.

Ei mereu visează libertate
Pentru firea Eului din lut,
Însă nu slujind pentru dreptate
Ci jertfindu-se lui Belzebut.

N-am trimis la voi solii deşarte,
Nori pribegi lipsiţi de orice ploi
Ce pretind a vă scăpa de moarte
Într-o lume plină de noroi.

Numai Eu sunt Domn şi sunt în stare
După şaptezeci de ani, din Babilon,
Să vă duc în Ţara fără soare
Unde pacea veşnic e pe tron.

Unde nu e niciun fel de noapte,
Nici dureri, nici boală şi nici plâns,
Unde Dragostea din har şi fapte
Crini de dor şi toporaşi v-a strâns.

Deci, vegheaţi pe-a-rugăciunii trepte
Martorii Mei buni să fiţi de-acum.
Viaţa voastră mulţi pribegi să-ndrepte,
Prin credinţă, către-al slavei drum.

Nu robia trupului de tină
Şi nici locul fizic unde staţi
Vă îndepărtează de Lumină
Şi de Templul miilor de fraţi.

Inima cea rea, necredincioasă,
Nesupusă Duhului Preasfânt,
Vă va fi a închisorii casă
Unde veţi muri pe-acest pământ.

Dragi străjeri, în luptă-i biruinţa,
Cât e har pe-al vieţii voastre cer,
Dacă zi de zi trăiţi credinţa
Dăltuind al vostru caracter.

Nu-i departe Ziua răsplătirii:
Sus pe norii slavei voi veni
Şi din Babilonul omenirii
Eu la cer pe toţi vă voi răpi.