NĂDEJDEA COPACULUI VERDE

Şi dacă lucrurile grele
Copacul verde le-a-ndurat
Ce se va face-n încercare
Copacul care s-a uscat?

Suntem în lume ca şi pomul
Când vânturi mari lovesc în noi,
Rupându-ne şi crengi şi frunze.
Cât despre roade suntem goi.

În cer e Grădinarul nostru
Dar pe pământ suntem loviţi
Ca să rămână-n viaţă pomii
Cei sănătoşi şi înverziţi.

Cu pomi natura se îmbracă
Să-L laude pe Creator.
Ea fără ei e mai săracă
Când iese soarele din nor.

Când Israel intră în Ţară
Primind din Dumnezeu puteri
Lui i s-a spus să nu distrugă
Copacii, pomii fructiferi.

Şi totuşi omul vremii noastre
E-un înrăit distrugător;
Doboară grabnic şi pădurea
S-adune lemne în cuptor.

Sunt oare oameni buni aceia
Ce niciun pom ei n-au plantat
Şi totuşi au şi ei nevoie
De oxigenul cel curat?

Când ne lipseşte fapta bună
Şi-al preotului sfânt efod
Trăim la voia întâmplării:
Suntem ca pomul fără rod.

Un singur Om pe lumea asta
„Copacul verde” S-a numit.
Dar vai, noi L-am tratat cu ură
Şi-n urmă chiar L-am răstignit.

Şi-atunci pe Via Dolorosa
A spus privind acel convoi:
„Voi nu Mă plângeţi azi pe Mine
Ci plângeţi-vă doar pe voi!

Căci dacă azi „Copacul verde”
E greu lovit şi sfâşiat
Ce se va face-oare acela
Lipsit de roade şi uscat?”

Isus vedea o judecată
A celor ce-L vor fi respins
De care n-o să scape nimeni
Ce-n necredinţă va fi prins.

Cât timp îţi e deschisă uşa
De har la Dumnezeu să vii.
Grăbeşte-te, nu sta pe gânduri,
Ca prin Isus iertat să fii.

Altfel nu scapi de Judecată
Când va veni Isus pe nor.
Şi n-ai să poţi găsi vreo scuză
La traiul tău nepăsător.