DREGĂTORUL NEEMIA

În lucrarea mântuirii Dumnezeu Se foloseşte
De fiinţele smerite ce-L ascultă ostăşeşte.
Până să ridice Casa Domnului pentru-nchinare,
Ce-i Neemia? Arhitectul care-n minte ziduri are.

Când creştinii nu au ziduri şi sunt invadaţi de lume,
În zadar încearcă Duhul către Cer să-i mai îndrume.
Fără rost e predicarea Evangheliei prea sfinte
Dacă noi păcatul lumii îl păstrăm în trai şi-n minte.

Starea tristă a Cetăţii pe Neemia îl deprimă
Şi el plânge multe zile, însă, rugă îl animă.
El, ca om al rugăciunii, e-o fântână, şi-i adâncă,
Sau precum arată casa construită pe o Stâncă.

Cunoscut ca un paharnic ce trăia-n cetatea Susa,
Dragostea de neam şi teama de păcat i-au fost lui trusa.
Şi când regele-l întreabă de ce-i trist aşa de tare,
El i-a spus, cu riscul vieţii, ce durere-n suflet are.

„Cum să nu fiu trist eu astăzi când Cetatea mea natală
Zace-n praf şi-i nimicită ca o casă care-i goală?!
Zidurile-s dărâmate, porţile de foc sunt arse...
De aceea către ele inimile ni-s întoarse.“

„Ce-mi ceri?“ a-ntrebat monarhul slujitorul cu probleme.
„Vreau să-mi dai o învoire ca să pot lipsi o vreme
Pentru-o vizită-n Iudeea în oraşul ţării mele
Confruntat c-o mare jale şi cu multe lucruri rele...“

Împăratul îi aprobă sfânta lui călătorie
Acceptând să facă altul slujba sa la-mpărăţie.
El avea-ncuviinţarea Domnului de mai nainte:
Mâna Sa de însoţire spre-a străbunilor morminte.

Când ajunse în Cetate, a chemat locuitorii
Să refacă zidul care l-au distrus cotropitorii.
Într-un timp record, şi-anume: zile doar cincizeci şi două,
Dispunea Ierusalimul de-o împrejmuire nouă.

Toată-mpotrivirea firii şi-a duşmanilor Cetăţii
A fost dată la o parte de Iehova, Domnul Vieţii.
Se uitau uimiţi străinii: vis era sau realitate?
Şi se minunau în taină: „Gata-i zidul! Cum se poate?!..“

Un răspuns era mai sigur decât orice explicaţii:
Însuşi Dumnezeu lucrase cu atâtea complicaţii.
Când El faţa Şi-o arată, fug vrăjmaşii pe-orice cale.
Să ne-ncredem dar în Domnul, şi-astfel vom scăpa de jale.

Dar Neemia abordează latura spirituală
Care-i cea mai grea problemă într-o casă mai mult goală.
El citeşte-n public Legea şi-i îndeamnă la smerire
Pe evreii ce-o ascultă şi pricep a lor menire.

Îi conduce pe cărarea hotărârilor oneste
Să nu-şi uite legământul Domnului din zări celeste.
Şi aşa reformatorul pune ordine în toate
Ca poporul să accepte viziunile curate.

Remarcabilă figură din tot Vechiul Testament,
Ne provoacă la slujire mai cu foc şi permanent.
O conducere-nţeleaptă e mereu întemeiată
Pe credinţa cea trăită şi pe rugă-nflăcărată.

Curăţia şi curajul, dragoste, compasiune,
Zi de zi merg mână-n mână lângă post şi rugăciune.
Când lupta cu lăcomia, cu mândria vieţii sale,
Ce modest umbla Neemia orişicând, pe orice cale!

Organizator măiestru, cu spirit de sacrificiu,
Pentru el puterea slujbei n-a ajuns nicicând un viciu.
Astfel se restaurează iudaismul prin Neemia
După ce evreii lasă păgânismul şi robia.

O asemenea-mplinire a fost mult prea necesară
Pentru ca Isus, Mesia în Iudeea să apară
Ca să propovăduiască oamenilor Vestea Bună
Şi apoi prin jertfa crucii lumea nouă să-Şi supună.