DACĂ SUNTEŢI
Autor: Corneliu Livanu
Album: Spicele lui Rut
Categorie: Diverse
DACĂ SUNTEŢI
Dacă sunteţi doar chimvale
care zăngăne plăcut,
vai, Mă prinde mare jale:
Eu nici nu v-am cunoscut!
Dacă sunteţi numai schele
pentru naltele clădiri,
vai, nu veţi zbura spre stele,
ci veţi plânge după Miri!
Dacă sunteţi numai pleavă,
fără nici un bob măcar
nu veţi fi-nălţaţi în slavă,
ci veţi fi-aruncaţi în jar.
Dacă sunteţi ca mormântul,
care n-are nimic viu,
voi veţi auzi cuvântul:
- "Să plecaţi, Eu nu vă ştiu!"
*
“Doamne, Doamne, ne deschide!”
Dar va fi totu-n zadar.
Ca un pom din văi aride
tu n-ai nici-un rod măcar.
A venit din Cer vierul
să devii un nou altoi
şi să-ţi schimbe caracterul
prin gândiri şi fapte noi.
Nu-L lăsa să tot aştepte
pocăinţa ta acum.
Vrea Isus să te îndrepte
pe-al neprihănirii drum.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/72432/daca-sunteti