PROCESUL

(După Mica 6.1-2)

Când lumea pe Domnul nicicum nu-L ascultă,
El martori Îşi face din munţii tăcuţi.
Şi cheamă şi dealuri şi marea cea multă
Cu mii de alţi martori de om nevăzuţi.

Din pieptul Iubirii, străbate-o durere:
„Israele, oare ce rău ţi-am făcut,
De stai îmbufnat şi lipsit de putere,
Lăsându-Mi deoparte al dragostei scut?

Te-am scos din Egipt, dintr-o aspră robie,
Prin Moise şi-Aaron, poporule slab;.
Dar adu-ţi aminte cu câtă mânie
Lucra împotrivă Balac cel din Moab!

Cârtire şi murmur suind înspre Mine,
Ce jertfe Mi-ai dat din Sitim la Ghilgal?
Păcatul te-aduse în stări de ruşine,
Dar braţul Meu tare te-a smuls de sub val.“

Oseea, profetul, stă mut şi ascultă
Acuzele smulse din Pieptul rănit...
Mă tem că şi astăzi durerea cea multă
Privind către lume ar geme leit.

Şi-acum o-ntrebare din spate mă strânge:
Cu ce să-L întâmpin pe Domnul cel sfânt?
Cu jertfe de turme, cu râuri de sânge?
Sau poate-ascultarea din duhul cel frânt?

Cândva chiar din ceruri, din slăvi fără pată
Cuvântul Cel veşnic aşa ne-a vorbit
Să facem doar bine şi-n viaţa curată
Isus să se vadă ca Mielul jertfit.

Fiindcă Israel, orbit de-mpietrire,
N-a vrut să compară în vechiul proces,
Dreptatea-ntrupată în strai de iubire
Să moară pe-o cruce, aşa a-nţeles.

Şi astfel Calvaru-i suprema instanţă:
Aici afli viaţa sau eşti condamnat.
Primind mântuirea, obţii siguranţă;
Dar pierzi veşnicia, trăind în păcat.

Din pieptul Iubirii, străbate-o durere:
„Ah, inimă surdă, ce rău ţi-am făcut,
De stai îmbufnată şi fără putere,
Lăsându-Mi deoparte al dragostei scut?“