EDUD
Autor: Corneliu Livanu
Album: Din patru puncte cardinale
Categorie: Diverse
EHUD
Era un om numai c-o mână,
Şi Dumnezeu făcu din el
Prin harul Lui atât de mare
Judecător în Israel.
Îl cunoşteau beniamiţii.
Ehud bărbatul se numea.
Era un patriot de seamă
Şi-n luptă mult curaj avea.
Plângea poporu-n rugăciune,
Căci Moab îl apăsa din greu.
Există totuşi o dreptate
Şi-aceasta e la Dumnezeu.
Când bunul Dumnezeu lucrează
Prin harul sfânt alege-un om
Şi-l unge ca să-l folosească,
Cum scrie-n Deuteronom.
Şi omu-i pregătit de luptă
C-o lungă sabie – de-un cot –
Ai fi crezut c-o ascuţise
Chiar Însuşi, Domnul Savaot.
Sunt mulţi creştini ce nu lucrează
Deşi, har Domnului, au mâini.
Nu fac un bine pentru alţii,
Nu dau măcar un os la câini.
De ce ai mâna, sau piciorul,
Sau gura, sau urechea ta,
De nu slujeşti dreptăţii sfinte
Să faci pentru cei mulţi ceva?
Ehud văzuse disperarea
Celor care strigau spre Cer.
Şi-i gata a-şi plini menirea
Deşi părea puţin stingher.
El nu prin voturi populare
Ajunse-a fi judecător,
Ci Dumnezeu îl cântărise
Şi-l puse peste-al Său popor.
Ehud venea prin rugăciunea
Atâtor mii de obidiţi
Ce optsprezece ani de-a rândul
Au fost atât de asupriţi.
Ei n-aveau straşnice armate.
Nici multe care de război.
Dar atacau prin şiretlicuri
Ce nici atunci nu erau noi.
Ehud luă un dar cu sine
Pentru Eglon, rege din Moab.
Şi poate-un analist de tactici
L-ar zugrăvi ca foarte slab.
De ce un risc atât de mare?
De ce-a pornit singur la drum?
Din egoism sau aventură
Nu se învaţă nicidecum.
Oricât de cârcotaş ni-i gândul,
Oricât de exigenţi am fi
Ehud mergea în Moab cu Domnul
Ce sigur îl va ocroti.
Un paloş a luat cu sine
Şi îl ascunse sub palton.
Ca diplomat, ştia prea bine
Cum să apară la Eglon.
Venind cu-o mină surâzândă
În faţa lui Eglon cel gras,
Îşi scoase darul şi, deodată,
Părea pe gânduri c-a rămas.
„În mare taină, împărate,
Aş vrea acum să-ţi spun ceva.“
Şi regele a zis: „Tăcere!
Aş vrea s-aud povestea ta.“
Şi slujitorii de credinţă
Toţi s-au retras imediat.
Apoi Ehud, stăpân pe sine,
Monarhului i-a cuvântat:
„Chiar de la Dumnezeu din ceruri
Am un cuvânt măreţ de zis.
E pentru tine, împărate!…“
Şi cu-al său paloş l-a ucis.
Ieşind Ehud atunci prin tindă,
Închise uşa-n urma sa.
Eglon cel gras în lac de sânge
Din clipă-n clipă se stingea.
Se frământară slujitorii
O vreme lungă pentru el:
„El face baie la picioare,
Hai să-l mai aşteptăm niţel.“
Dar bănuiala lor cea neagră
I-a-nvins pe toţi, i-a copleşit.
Când ei văzură că-mpăratul
Lor nu e viu, ci a murit.
Şi-atunci Ehud chemă armata
Trecuse repede prin val.
De la Seira în Efraim,
El devenise general.
Mobilizându-şi toţi ostaşii,
Ei îl urmară în război
Să-ndepărteze jugul aspru
Ce i-a lăsat flămânzi şi goi.
Da, ascultarea devotată
De-un om eroic, plin de zel,
Le adusese-o biruinţă
Cum n-a mai fost în Israel.
Mureau pe capete moabiţii
Când frontul repede s-a rupt
Şi ţara a avut odihnă
Vreo opt decenii ne-ntrerupt.
Când urmărim în Carte firul
Acestor povestiri mai vechi,
Ce bine-ar fi să luăm aminte,
Ce bine-ar fi s-avem urechi.
Şi ca să nu ne-nşele firea
Şi nici vrăjmaşul de Satan
Noi să urmăm cărarea strâmtă
Ştiind al mântuirii plan.
Să ne-asumăm adesea riscuri,
Chiar renunţând la orice drept,
Căci sus în ceruri ne aşteaptă
Al nostru Tată înţelept.
Doar prin Cristos avem odihnă
Şi nu decenii sau un veac,
Ci chiar întreaga veşnicie,
Doar dacă-I suntem Lui pe plac.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/72485/edud