HABACUC
Autor: Corneliu Livanu
Album: Din patru puncte cardinale
Categorie: Diverse
HABACUC
Domnul controlează totul, totuşi răul e-un mister.
Proorocul se întreabă: E din lume? E din Cer?
Omul vede multe-n viaţă, însă, nu-i destul de-atent.
Când pedeapsa zăboveşte, Cerul nu-i indiferent.
Clipa noastră protestează neştiind ansamblul tot
Ce va fi adus la urmă de Iehova Savaot.
Nu dreptatea omenească este scopul Celui Sfânt,
Ci Împărăţia păcii care vine pe pământ.
Împăratul este Mielul ce pe Golgota murea
Ca s-aducă izbăvire de Satan şi oastea sa.
Marginile-mpărăţiei de atunci s-au tot extins,
Evanghelia cea sfântă lumea-ntreagă a cuprins.
Deşi mulţi sunt cei ce astăzi Îl tratează cu dispreţ,
El e Piatra unghiulară cea aleasă şi de preţ.
Pentr-un timp, păcatul lumii poate fi majoritar,
Însă, noi contăm pe Domnul şi pe marele Său har.
Mulţi vor plânge-amar odată când Îl vor vedea pe nori.
Sfinţii-L vor urma în glorii tineri şi biruitori.
Răul va fi scos din priză şi Satan întemniţat
Ca Planeta să-L cunoască pe slăvitul Împărat.
Ucenicii de-altădată vor domni cu-al lor Isus.
Ce alegere faci oare, omule de valuri dus?
Dacă vrei să mergi cu lumea vei fi pedepsit ca ea.
Dacă Îl primeşti pe Domnul El îţi dă iertarea Sa.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/72492/habacuc