IONA
Autor: Corneliu Livanu
Album: Din patru puncte cardinale
Categorie: Diverse
IONA

De câte ori citesc eu cartea
Lui Iona, sunt în Israel.
Şi nu încerc să-i apăr partea,
Ci doar mă simt greşit ca el.

Istoria ne demonstrează
Că noi, creştinii, ne mişcăm
Având prejudecăţi drept pază
Ce nu ne lasă să lucrăm.

Depindem de cultura noastră
Şi de sistemul doctrinar:
Pornim când bolta e albastră
Şi-naintăm doar dacă-i har.

Şi Domnul sfânt azi ne trimite
Ca şi pe Iona, în trecut,
În locuri noi sau învechite
Să-l alungăm pe Belzebut.

De unde poţi avea putere?
Ce faci când ei se pocăiesc?
Şi câte misiunea cere
Eu nici nu vreau să mă gândesc...

Să faci întruna experienţe,
Să tot înveţi mereu şi mult?!
Renunţi la somn şi la carenţe
Ce-adesea ţin de omul cult?

Dar dacă mă gândesc mai bine
Misionarul e chemat
Să plece în culturi străine...
Şi-aceasta e adevărat.

Dar de la vorbe pân-la fapte
Distanţa-i mare, negreşit.
Şi va rămâne zi şi noapte
Doar lucrătorul cel smerit.

În grija Domnului e roada,
Se pocăiesc sau nu vizaţii.
Efortul său nu e corvoada
Ca să-l compătimească fraţii.

Cel ce lucrează din iubire
Şi-i lepădat de vechiul Eu,
N-aşteaptă vreo compătimire,
Ci-i cu Cristos în Dumnezeu.

Să iasă azi din îndoială
Toţi oamenii ce mă aud
Decât să dau eu socoteală
Că-şi fac destin aşa de crud.

Citesc mereu în cartea Iona
Şi simt tot timpul cât trăiesc
Profetului că i-aş fi clona
Mai mult în moftul său firesc.

Abil vrăjmaşul îmi îndrugă
Să mă-ngrijesc de viaţa mea.
Lui Dumnezeu Îi cer în rugă
Să nu m-arunce-n marea grea.
*
Alegi mai bine ascultarea,
N-aştepţi pedeapsa mai întâi;
Decât să te înghită marea,
Mai bine-n mâna Lui rămâi.


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/72495/iona