LA ÎNCEPUT
Autor: Corneliu Livanu
Album: Din patru puncte cardinale
Categorie: Diverse
LA ÎNCEPUT
La-nceput, ştim că pescarii
I-au fost Domnului urmaşi.
Au venit apoi plugarii,
Vameşii şi cămătarii,
Încetând a-I fi vrăjmaşi.
În Biserică intrară
Şi romanii mai târziu.
Nişte greci Îl căutară
Pe Isus de prima oară.
I-a primit cerescul Fiu.
Iar Biserica unită
A fost chiar de la-nceput.
Duhul şi-astăzi o invită
Să se lase pregătită
Cum fusese-odată Rut.
Saul, zis prigonitorul,
Dintr-un râu ajunse-un strop.
Îl chemase Salvatorul
Ca să-I strângă tot poporul
Dintre Neamuri într-un snop.
El conduse misiunea
Către Neamuri cu succes.
Înarmat cu rugăciunea,
A transmis el viziunea
Pân-la ultimul cules.
A făcut, prin har, de toate:
Şcoli, scrisori şi ucenici;
Corturi mari şi-adevărate
Ce la Neamuri au fost date
Celor ne-nsemnaţi şi mici.
Însă, el a tras semnalul
Pe când în Milet intra
Că-ntr-o vreme idealul
Va fi întinat de valul
Lumii ce va apărea.
Vor intra şi lupi în turmă
Cu lumeşti filozofii.
S-or întoarce mai pe urmă
La păgânii care scurmă
În lumeşti idolatrii.
Slujbele iluminate,
Numai pentru cei puţini,
Stins-au sfeşnicele toate
De iubire şi dreptate
Ofilind cereştii crini.
Naşterea a doua oară
N-a mai fost un sfânt reper.
Mulţi în forme se-ngropară
Fără-a Duhului comoară,
Fără-a fi legaţi de Cer.
Preţ puneau pe-mbrăcăminte,
Pe odăjdii fel de fel.
Şi vorbeau de taine sfinte,
Dar în fapte şi-n cuvinte
Nu trăiau ca sfântul Miel.
Şi s-au împărţit în cete:
Cei din Est, cei din Apus.
Ei vânau pe îndelete
Doar erori şi inimi bete
Ce n-aveau niciun Isus.
Au pornit chiar şi războaie
Ca s-ajungă şi mai mari.
Au fost lupi în blăni de oaie
Ce-au scos firea la bătaie
Ca şi ultimii tâlhari.
Ce-i Biserica în lume
Astăzi când cu lacrimi scriu?
O clădire cu renume?
Bancă ce-a strâns multe sume?
Sau e-o oază în pustiu?
Mirele e-atât de-aproape.
El e viu şi stă pe Tron.
Va veni, dar nu pe ape,
Ci-n văzduh ca să ne scape
De lumescul Babilon.
Hai, treziţi-vă fecioare,
Voi ce-aţi strâns şi untdelemn
Pentru-o sfântă sărbătoare!
Mirele din nou apare.
Iată, El ne face semn!
Urmăriţi-L cu privirea
Şi cu ruga voastră-n plâns.
Cel ce-aduce răsplătirea
Va-ntrerupe despărţirea
Când noi crini de dor I-am strâns.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/72497/la-inceput