E LOC DE MULT MAI BINE
Autor: Corneliu Livanu
Album: Spicele lui Rut
Categorie: Diverse
E LOC DE MULT MAI BINE

E-ntotdeauna loc de mult mai bine
pentru voi toţi, cei ce vă credeţi buni.
Modelul cel perfect nu e oricine
ci-i Domnul, care face şi-azi minuni.

Cei ce priviţi pieziş ca fariseul,
spre vameşul din templu-ngenunchiat,
zadarnic vă alintă ruga voastră eul,
în fapte bune straşnic îmbrăcat.

Isus lucrând Se pleacă şi vă schimbă,
prin harul Lui, şi inima din piept,
şi dragostea cu-a Duhului Sfânt limbă,
care v-ajută să iubiţi ce-i drept.

El chiar acum din slavă te priveşte
duios şi blând cu-al dragostei nesaţ.
Şi glasul Său în taină îţi şopteşte:
"Eu te iubesc, dar vino pe-al meu braţ!

Scrutează-n larguri bolta cea senină,
să vezi cât eşti de rău, de arogant.
Primeşte-n gândul tău a Mea lumină,
căci viaţa nu sfârşeşte în neant.

Aruncă-ţi peste bord chiar azi mândria,
ce cu intenţii bune-o zugrăveşti,
căci n-ai să poţi obţine veşnicia,
prin fapte sau prin forţe omeneşti.

Există doar o singură aripă,
ce te transportă către zări de vis:
credinţa care zboară peste clipă,
primind eterna viaţa cum e scris.

Credinţa Mea, care-o aveau martirii,
toţi cei ce-n lume M-au slujit mereu,
primeşte-o azi, în roadele iubirii,
ce le aşteaptă de la tine Tatăl Meu!"
*
Întreabă-te, prietene, în taină:
"Am eu credinţa sfântă-a lui Isus ?"
Porţi azi cămaşa Lui drept haină,
să urci în caracterul tău mai sus ?

Nu te opri la poala unui munte,
crezând că ai urcat pe el de-ajuns.
Priveşte spinii lui Isus pe frunte
şi suliţa ce-n coastă L-a străpuns.

El a răbdat atunci şi pentru tine
să crezi în El şi viaţa să-I predai.
E-ntotdeauna loc de mult mai bine,
de vrei s-ajungi cu Domnul sus în Rai.

Ascultă, deci, iubirea ce te cheamă
spre înălţimi de glorii ce nu pier,
păşind spre biruinţă fără teamă
asemeni lui Isus în caracter.

* *
E-ntotdeauna loc de mult mai bine,
de vreţi să fiţi mai sfinţi, mai puri, mai buni!
Isus primeşte astăzi pe oricine.
Mai este loc, prieteni, de minuni.

În inimi calde Domnul sfânt le face
când Îşi aşează chipul Lui smerit.
Veţi fi ca nufărul ce se desface
pe apele ce nu l-au înnegrit.






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/72555/e-loc-de-mult-mai-bine