TABOR


Din glorie, venind smerit în lume,
Isus avea o cruce de purtat.
Dar ucenicii, dornici de renume,
un rege pământesc au aşteptat.

Şi dintre toţi sunt trei ce par în frunte:
pe nume Petru, Iacov şi Ioan.
Ei se grăbesc să urce pe un munte,
înaripaţi de-un nou şi sfânt elan.

Şi-atunci spre a-i vedea mai clar destinul,
Isus, ajuns pe muntele Tabor,
îmbracă peste trupul Său seninul
de soare şi de har strălucitor.

El vrea să I se vadă-mpărăţia,
ce-n mii de inimi o va răspândi,
când va-ntrona în ele bucuria
iertării şi trăirii zi de zi.

Îi vor cunoaşte-acum cei trei puterea
şi măreţia Sa de Prinţ Divin,
purtând în trup, pe-o cruce grea, durerea
ce-o va simţi în fiecare spin ?

Şi Moise şi Ilie-apar pe munte,
să stea de vorbă singuri cu Isus.
Când vin ocări şi spini să te înfrunte
vei fi tu gata-n rugi să urci mai sus ?

Isus Se-mbracă-n haine lucitoare,
ca raza soarelui zâmbind pe cer.
Taborul, pregătit de sărbătoare,
vrea să priceapă-al slăvilor mister.

Stau ucenicii, plini de bucurie,
şi de uimirea care i-a cuprins.
- "Să facem, Doamne, trei colibi: şi Ţie
şi oaspeţilor Tăi din necuprins!"

Dar Petru-atunci, vai, nu ştia ce spune,
precum şi noi, spre Domnul cu mult zel,
ne înălţăm spre cer în rugăciune,
dar nu prea ştim ce cerem de la El.

Vibra Taboru-n imnuri de iubire.
Ilie, Moise cu Isus vorbesc.
Dar ucenicii slabi, fricoşi din fire,
o, iată-i la pământ se prăbuşesc.

Dar după ce mărirea se ridică
şi ei rămas-au numai cu Hristos,
Domnul le-a zis: - "O, nu vă fie frică!"
Şi-au coborât pe-acelaşi drum în jos.