LUMINA
Autor: Corneliu Livanu
Album: Spicele lui Rut
Categorie: Diverse
LUMINA
Cum raza de lumină aduce dimineaţa,
înviorând natura şi câmpul plin de flori,
aşa şi Duhul slavei ne luminează faţa,
vestind pe-al nostru Mire ce va veni pe nori.
Cum soarele de vară, cu raza lui fierbinte,
îngălbeneşte grâul şi fructele pe ram,
aşa şi Creatorul, iubind ca un Părinte,
ne creşte spre statura cerescului Adam.
Cum soarele şi luna, cum roiuri mari de stele
trimit lumină lumii, în orice punct pe glob,
aşa şi noi creştinii să fim, în vremuri grele,
lumina omenirii, cu-al vieţii noastre ciob.
Cum niciodată vântul, ce suflă cu putere,
n-a reuşit să stinga lumina de pe cer,
nici noi să nu ne stingem în lumea de durere,
ci să purtăm lumina în orice loc stingher.
Cum raza de lumină pân-la pământ străbate,
prin mii şi mii de straturi, un drum atât de greu,
să alergăm prin lume şi noi, cât se mai poate,
ca să-i chemăm pe oameni spre cer, spre Dumnezeu!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/72641/lumina