SOLUL


Prins de mreaja clipei care trece,
omul lumii noastre de acum
doarme, bea, mănâncă şi petrece:
"După moarte toate-s numai scrum! "

Iată toate gândurile sale.
El goneşte ca un prinţ hoinar
după multe visuri ireale,
care-i fac din suflet un coşmar.

Vai, şi-a potrivit filozofia
spre-a-şi susţine modul său de trai!
N-are importanţă veşnicia.
Pentru el nu este Iad şi Rai.

Şi aşa aleargă omul mai departe
să-şi dureze-al fericirii dom.
Dacă totu-i neant după moarte
pentru ce se teme un atom?!

Dar Isus cu dragoste îl cheamă:
"Vin' la mine omule modern!
Doar păcatul tău e-a vieţii dramă,
când atâtea laţuri ţi se-aştern.

Vânătorul care îţi seduce
viaţa ta întreagă pe pământ,
Eu l-am biruit murind pe cruce
să primeşti al păcii Legământ.

Crede dar povaţa înţeleaptă
ce ţi-o dă Cuvântul Meu acum!
Nu uita că Tatăl te aşteaptă
din al pribegiei tale drum! "

Strigă şi insistă Îndurarea.
Vestea Bună zboară până-n zări.
Omul se avântă pe cărarea
milenarei sale nepăsări.

Dar durerea sa nicicum nu scade
şi dilemele se înmulţesc.
Omenirea-n apatie cade.
Demonii-n văzduhuri hohotesc.

Totuşi, în această lume fadă,
bate-n uşa unui om stingher
Solul cel divin lăsat în stradă:
- "O, deschide!, doar atât îţi cer!"