Nu a pierit de tot credinţa!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Omagiu pentru Isus!
Categorie: Zidire spirituala
Nu a pierit de tot credinţa!
Îţi mulţumesc Isus iubit
De toate, câte-mi dăruieşti
Tu pentru mine ai venit
Să înduri mizeriile lumeşti
Căci omenirea e stricată
Tot ce-a fost bun s-a prăbuşit
Credinţa a fost degradată
Dar, credincioşii, n-au pierit.
Chiar din vechime au existat
Mulţi oameni care Te-au iubit
Şi calea dreaptă au urmat
Pentru credinţă, au murit
Şi acum sunt oameni iubitori
Ce-s însetaţi de al Tău Cuvânt
Toţi vor ieşi biruitori
Dacă Te au pe Tine-n gând
Dacă Te au în viaţa lor
Şi fac doar binele mereu,
Ei duc al Tău Cuvânt cu dor
Spun tuturor de Dumnezeu.
Tu însăşi viaţa Ta Ţi-ai dat
Şi atâta de mult ne-ai iubit
De slava Ta Te-ai dezbrăcat
Şi nicicând, nu ne-ai amăgit
Pe cruce când ai fost urcat
În chinuri şi batjocorit
N-ai pregetat, viaţa Ţi-ai dat
Jertfindu-Te, mult ne-ai iubit!
Iubire sfântă, suferinţă,
Aşa e dragostea cerească
Şi apoi c-o dulce biruinţă
Isus o să ne răsplătească
Pe toţi acei ce-am suferit
Pe drum ca să Îl însoţim
Pe toţi ce lumea ne-a urât
Căci vrem cu El ca să trăim
Pe toţi acei ce în credinţă
Lumii întregi, azi Îl vestesc
Şi luptă înspre biruinţă
A Sa iubire şi-o doresc
Curând pe nori El vei veni
Iar turma mică şi aleasă
Spre Ceruri va călători
Căci ea va fii a Lui Mireasă
Biserica Lui, ea va fii
În ceruri amândoi vor sta
Şi va trăi în veşnicii
Răsplata Sa, va căpăta.
Amin
Câmpia Turzii, 18 februarie 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/72708/nu-a-pierit-de-tot-credinta