Îmi plâng castanii la fereastră,
iar luna s-a ascuns o vreme
cu strălucirea ei măiastră
în întuneric! Omenirea geme!

E vânt, cad frunzele de-avalma
iar gingaşe, petalele de flori
s-au strâns… că parcă vine iarna!
Şi cerul s-a întunecat de nori!

Mai latră câte-un căine zgribulit
sub straşina ce picură într-una,
parcă întreg pământu-i amorţit...
acum când se dezlănţuie furtuna.

Şi cine să mai ducă Sfânt Mesaj
când noaptea e stăpână pe pământ?
Iar pasul e îngreunat de mult bagaj…
Să ia aminte cel care e sfânt!