NĂDEJDEA
Autor: Corneliu Livanu
Album: Aripi de slava
Categorie: Diverse

NĂDEJDEA

Nădejdea mea e doar în Tine,
Tu Soare-al iubirii de sus,
Când valul se-ndreaptă spre mine
Şi sunt ca un vultur răpus.

Dar văd că apari dintr-odată
Cu dragostea Ta de străjer
Pe aripi de rugă curată
S-adulmec parfumul de cer.

Ai fost drag Isuse ca mine
Ispitele cărnii le ştii.
Cobori azi din zări cristaline
Cetate şi scut Tu să-mi fii.

Mă-ncearcă în inimă teama.
Vrăjmaşii îmi dau iar ocol.
La toate aştept să iei seama
Să-mi umpli-al tristeţilor gol.

O taină în suflet mi-e viaţa
Şi nu o pot spune oricui.
Lumina Ta-mi mângâie faţa
Când drumu-ncercării îl sui.

Când Tu îmi vorbeşti prin cuvinte
Sau poate-n imagini de vis
Păstrez în inimă şi-n minte
Un crin iubit din Paradis.

O, lasă-mi acum bucuria
De-a şti că-n izvorul de plâns
Se-arată senin veşnicia
Ce eu ca ofrandă Ţi-am strâns.

De dragul Tău port o povară,
O mantie albă, un tainic hotar
Ce zilnic prin Duh mă separă
De tot ce în lume-i murdar.

Nădăjduiesc şi-aştept semnalul
În miez de noapte sau în zori
Când voi sfida deodată valul
Nălţându-mă mai sus de nori.

Isus, treci orice barieră!
Te aşteptăm şi Te iubim.
O, vino Tu în atmosferă
Ca-n cel dintâi Ierusalim!
**********

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/72825/nadejdea