SEMĂNĂTORUL
Autor: Corneliu Livanu
Album: Spicele lui Rut
Categorie: Diverse
SEMĂNĂTORUL
Şi s-a dus semănătorul
ca să-şi semene ogorul.
Aripi de speranţă vie
îl purtau pe-a sa câmpie.
Munca lui fu răsplătită
de recolta însutită.
Scârţâia pe drumuri carul,
dar i se umplea hambarul.
Dumnezeu, Patronul lumii,
i-a dat rod prin stropul humii,
şi prin raza cea de soare
care seamănă-ndurare.
*
Doamne, vreau pe tot pământul
să-Ţi vestesc şi eu Cuvântul.
Să nu pierd nicicum o clipă,
cât a dragostei aripă
către fiii Tăi mă poartă,
să le bat cu drag în poartă,
spre-a le duce Vestea Bună,
ce de mii de ani răsună.
Să le spun că doar Iubirea
le aduce izbăvirea,
de-o primesc, de-i dau crezare
cât pe cer mai este soare.
Dragi prieteni plini de viaţă
Domnul sfânt vă dă povaţă
să-L primiţi la voi în casă
cu oferta Lui frumoasă:
sănătate şi iubire,
harul sfânt de mântuire,
Raiul plin de mângâiere,
slava care-n veac nu piere.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/72881/semanatorul