FERICIRILE

Într-o zi, pe-un plai de munte,
Domnul cãtre-nvãţãcei
le spunea cu voce blândã :
"Ascultaţi iubiţii Mei !

Fericiţi vor fi în lume
cei sãraci în duhul lor
care poartã-Mpãrãţia
veşnicului Ziditor !

Fericit e-acel ce plânge
pentru-al lumii greu pãcat !
Tatãl lacrima-i va strânge.
Va fi-n ceruri mângâiat.

Fericiţi vor fi odatã
cei ce-s de blândeţe plini !
Ei vor moşteni pãmântul
fãrã pietre, fãrã spini.

Fericiţi vor fi aceia
care flãmânzesc mereu
dupã neprihana vieţii
ce-o dã numai Dumnezeu !

Fericiţi cei plini de milã,
dãruind oricui ar fi !
Sus în Ţara unde-i Domnul
mila Lui vor moşteni.

Cei cu inima curatã
fericiţi în Cer vor sta.
Ei Îl vor vedea pe Tatãl
şi-L vor binecuvânta.

Cei ce poartã-n suflet pace
şi-ntre oameni pe pãmânt
vor fi fiii Celui Veşnic
într-o zi în cerul sfânt.

Voi, ce suferiţi în lume
pentru crezul cel divin,
fericit vã este ţelul
şi de frumuseţe plin !

Tatãl vã dã-Mpãrãţia
dragostei fãrã hotar
dacã veţi aduce roade
în rãbdare şi prin har.

Bucuraţi-vã când lumea
nu v-acordã niciun preţ
pentru cã iubiţi credinţa,
darul dragostei mãreţ !

Mulţi vor spune lucruri rele,
chiar insulte, calomnii,
ca sã pângãreascã raza
sfintei voastre mãrturii.

Bucuraţi-vã când lumea
astfel îşi va arãta
ura ei cea ne-mpãcatã.
Voi sã-i daţi iubirea Mea !"

*

Astfel Îşi rostea cuvântul
ca o harpã de izvor
zi de zi cãtre mulţime
scumpul nostru Salvator.