SPICELE LUI RUT

Nu sunt bogat în astă lume
ca şi Boaz din Betleem,
dar vreau, când Tu mă strigi pe nume,
să-mi fie ruga ceas suprem.

Ogorul Tău e-atât de mare
şi lucrători sunt prea puţini.
Căldura e obositoare
şi drumu-i presărat cu spini.

Tu nu mă-ntrebi de lumi apuse,
din viaţa mea care-a trecut.
Doresc să fiu şi eu, Isuse,
măcar culegător ca Rut.

Se pierd atâtea spice pline
prin văi, pe dealuri sau la şes.
Secerătorii sunt, ştii bine,
marcaţi de munca ce-au ales.

Când glasul Tău îmi spune: "Du-te!"
eu pentru Tine ostenesc,
strângând azi spicele pierdute,
pentru hambarul cel ceresc.

Şi n-am un alt gând mai ferice
Isuse, când vei reveni,
decât să-Ţi dau un snop de spice,
în marea întâlnirii zi.

Un rod modest, dar fă-l să crească
prin dragoste cu mult mai mult.
Dă-mi Tu odihna Ta cerească
prin Duhul Sfânt să Te ascult.