Pe piatra aspră-a vieţii
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 3
Categorie: Diverse
1. Pe piatra aspră-a vieţii
Să laşi o dâră fină
Din aurul virtuţii,
Din sfânta lui lumină.

R: Tu eşti chemat, tu eşti chemat
Să fii creştin cu-adevărat!

2. Și-n mâna ce-ți zdrobește,
A vieții tale floare,
Să lași parfumul dulce
Ca dar, spre-nviorare.

3. Iar celui ce-ți aruncă
A clevetirii piatră,
Dă-i pâinea rugăciunii
Și-a dragostei ce iartă.

4. Căci numai când cu bine
Răspunzi la rău în toate,
Viața ta oriunde
Să biruiască poate.

5. Atunci duci mântuire
Cu-adevărat prin lume
Și-atunci tu porți cu cinste
Al Domnului Sfânt nume.

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 304.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/7295/pe-piatra-aspra-a-vietii