DOVEZILE DRAGOSTEI

Dragostea nu se plăteşte,
niciodată, cu nimic.
Fericit cel ce-o trăieşte
şi senin o dăruieşte
ca un simplu ucenic.

Ce-am putea să-Ţi dăm noi Ţie
pentru că "atât de mult"
ne-ai iubit din veşnicie
şi ne-ai smuls din grea robie,
din al lumii vechi tumult?!

Ne-ai purtat pe lemn povara
de păcat şi de blestem.
Şi ai suferit ocara,
să ne dărui primăvara,
cu al vieţii nou poem.

Învierea Ta măreaţă
ne-a dat aripi pentru cer.
Şi-aşteptăm o dimineaţă,
când Te vom privi în faţă,
străbătând acest eter.

Ce-Ţi vom spune-atunci noi, oare,
când de pe-un pământ pustiu,
vom zbura în strai de soare,
să-Ţi cântăm noua cântare,
ce nici îngerii n-o ştiu ?!

Cât de minunat Ţi-e harul,
Doamne sfânt şi adorat!
Crucea Ta Ţi-a fost altarul,
iar noi toţi eram tâlharul,
cel pe care l-ai salvat.

Dragostea, deci, nu se vinde
nici pe cel mai sacru dor.
Ea-i ozonul ce se-ntinde,
flacăra care aprinde
macii tineri pe ogor.

Dragostea, doar în cuvinte,
niciodată nu-i de-ajuns.
N-ai să poţi iubi fierbinte
nici ca fiu, nici ca părinte,
făr-al faptelor răspuns.

Pe aripa nemuririi,
faptele se întâlnesc,
sus la tronul răsplătirii.
Şi-i vom fi astfel iubirii
soli în zborul ei ceresc.