Să credem în tot ce vesteşte de Tine!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să Îl vestim pe Isus!
Categorie: Zidire spirituala
Să credem în tot ce vesteşte de Tine!

Să credem în tot ce de Tine vorbeşte
În scrierea sacră din Cartea cea Sfântă
Să credem în tot ce în Ea se vesteşte
Să credem în toţi ce de Tine cuvântă

Sunt oameni ce merg doar cu Tine în viaţă
Şi fără de Tine ei nu au valoare
Şi tot ce le spui, însetaţi ei învaţă
Iar vorba de rău despre Tine, îi doare

Îţi poartă iubire eternă, credinţă
Pe calea Ta merg, despre Tine vestind
Înghit de la unii dispreţ, umilinţă,
Dar merg înainte cu forţă, răzbind

Vestesc revenirea şi marea Ta slavă
Când Tatăl va spune, că e de ajuns
Când Tu vei veni cu toţi îngerii în grabă
Şi tot s-amplini, cum pe toate le-ai spus

Din Ceruri preasfinte, măreţ, glorios,
Cu sabia-n mână, dreptate vei face
Şi groaznic va fii, temător, dureros
Iar cei vinovaţi tremurând, jos vor zace

Plângând plini de spaimă îşi vor aminti
De vestea, de care mereu s-au lovit
Şi scrâşnet de dinţi şi durere va fii
Niciunul din ei, nu va fii mântuit

Credinţa-n Isus pe cei drepţi i-a salvat
Cu sânge preasfânt ei au fost curățaţi
La Cer se vor duce cu Cel ce a înviat
Vor sta sus cu Tatăl, de foc sunt scăpaţi

Isus e putere, în Cer, pe pământ
E Domnul Vietii, e Mântuitor
Eterna-I iubirea, Isus este Sfânt
E Mielul Curat şi e Judecător

El judecă drept, e corect cu oricare
Şi nu ar dori ca pe noi să ne piardă
La toţi cei răniţi le aduce alinare
Cu El vom fii sus, când tot o să ardă

Când totul va arde, pământul va geme
Dar cei ce-s aleşi pe nori vor sui
Iar cei ce-s căzuţi cu toţii s-or teme
Prin tot ce-au făcut, ei se vor asândi

Ştim Domnul e aproape, El este în prag
Şi cine doreşte se poate întoarce
Să vrem să-L primim pe Isus bun şi drag
Credința în El ne-a scăpa de la moarte

Iar noi să fim veşnici şi să-L lăudăm
Să ştim că e unic şi viaţă ne-a dat
A Lui ţintă dreaptă cu toţi s-o urmăm
El veșnic să fie al nost Împărat.

Amin

Câmpia Turzii, 4 mai 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/73060/sa-credem-in-tot-ce-vesteste-de-tine