PREGĂTIREA PAŞTELUI
Autor: Corneliu Livanu
Album: Din patru puncte cardinale
Categorie: Paște
PREGĂTIREA PAŞTELUI
Umblând cu vasul prin cetate
Un om se pregătea voios
Cum să-i primească-n a lui casă
Pe ucenici şi pe Cristos.
Isus ştia cine e gazda.
Evreii-n Pesah sunt la fel.
Dar nu ştiau ei, ucenicii,
Cine-i adevăratul Miel.
Israelul privind în urmă
La veacuri de robie grea,
Îşi amintea cum Domnul slavei
Prin Moise îi elibera.
Istoria e mult prea lungă,
N-o poţi cuprinde-ntr-un cuvânt.
Dar sfântul Paşte cu Mesia
E cel mai mare pe pământ.
Ei pân-atuncea doar cu „umbre“
Lucraseră în viaţa lor.
Dar Soarele Isus acuma
Coboară parcă dintr-un nor.
Dar nu cu mare strălucire,
Ci ca un Miel supus şi blând.
Un nou accent în Sărbătoare
Va revela Isus curând.
El vede că-i aproape crucea
Dar mai întâi e Ghetsimani.
Acolo-n marea agonie
Va fi-arestat de-ai Lui duşmani.
Toţi ucenicii văd doar mielul,
Simbolul tainic şi ceresc,
Şi vinul pregătit, şi-azima
Şi cei care sărbătoresc...
Acum apare-o cotitură,
Un fapt ciudat, surprinzător.
Isus Se scoală în picioare
Şi frânge pâinea-n faţa lor.
E-un nou simbol şi-o nouă Lege,
E însuşi trupul Său cel frânt.
Iar ucenicii cu mirare
Aşteaptă un deznodământ.
„Luaţi, mâncaţi cu toţi acuma!
Acesta este trupul Meu!“
Cu greu respiră ucenicii.
„E-o jertfă pentru Dumnezeu.
Căci ori de câte ori veţi face
Astfel de masă-n cinstea Mea
Voi vă veţi aminti de Mine
Cum am răbdat pe crucea grea.“
Apoi Isus luând paharul
Îi mulţumi lui Dumnezeu.
Şi le-a mai zis: „Beţi toţi din vinul
Ce este chiar sângele Meu!
E-un Legământ cu-o nouă viaţă
Ce mulţi din lume-l vor primi.
Dar va mai fi o Cină-n slavă
Când noi din nou ne-om întâlni.”
Un glas ceresc de mângâiere
Pătrunde-adânc în ucenici.
N-au înţeles prea mult mesajul
Dar parcă s-au făcut mai mici.
*
Sunt clipe mari de părtăşie
Care-n istorie-au rămas.
Se-aude Mirele din slavă.
Mai e puţin, încă un ceas...
Vestind o mare pregătire
Azi Duhul ne-a convins deplin
Să dăm păcatul la o parte
Căci vine Cel ce-i „Da“ şi-„Amin“.
Nu vrem să fim lăsaţi pe-afară:
„Voi cine sunteţi? Nu vă ştiu!...“
Şi nici să rătăcim prin lume
Ca Israelul din pustiu.
Isus mai bate azi la uşă.
Dacă-L auzi şi eşti atent,
Deschide-I, frate, cu iubire!
E Sfânta Cină în prezent.
Nu lumea ta să te hrănească
Şi nu paharul ei să-l bei,
Ci hrana cea dumnezeiască
Din mâna Lui Isus s-o iei.
Astfel vei fi-n credinţă tare
Şi necurmat vei birui
Pe leul care urlă-n lume
Vrând chiar pe sfinţi a-i înghiţi.
Va fi din nou o Sărbătoare
Dar nu aici, ci în văzduh,
Când la a Mirelui chemare
Noi vom zbura prin Sfântul Duh.
De-aceea, dacă tu eşti gata
Cum este un cosmonaut,
În Cer El îţi va da răsplata
Prin al credinţei tale scut.
Tu poţi să strigi azi: „Maranata!“
Unit deplin cu Duhul Sfânt.
Şi-L vei vedea pe Cel ce vine
Ca Rege peste-ntreg pământ.
Nu sunt cuvinte să descrie
Triumful Său transformator
Ce totul va uni prin Sine
Să fie-o turmă şi-un Păstor.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/73074/pregatirea-pastelui