Eu meritam!
Autor: Agnia P.
Album: fara album
Categorie: Paște
EU MERITAM

Isus, la mii de ani de când ai înviat,
Sublima-ţi jertfă şi azi mă uimeşte…
De dragul unui lut, ai acceptat
Să porţi dispreţul celui vinovat
Şi Te-ai zdrobit în moarte, omeneşte!

Dar gândul nedreptăţii, şi el viu,
Din conştiinţa mea şi-acum răzbate
Şi îmi zdrobeşte inima când ştiu
Cum eu pe cruce trebuia să fiu,
Şi poate se făcea atunci dreptate!

Eu meritam să-mi port imensa cruce
Cu negrul meu trecut de ea legat,
Pe drumul care spre osândă duce!
Şi nu povara lumii să Te spurce,
Pe Tine, Omul fără de păcat!

Eu meritam dispreţul tuturor,
Să-mi fie josnicia mea scuipată!
Tu, prin cuvântul Tău impunător,
Erai singurul vrednic în popor,
Şi Ţi-ai permis statura ofensată!

Eu meritam şi trupul biciuit,
S-alunge biciul turma de păcate
A căror semne s-au întipărit!
În schimb Isuse, trupul Tău slăvit
Simţea tortura formelor curate!

Eu meritam batjocura lumească
De-am îndrăznit să mă consider eu,
Mai mult decât ţărână pământească!
Şi nu de Tine să se îndoiască,
Să nu Te creadă Fiu de Dumnezeu!

Eu meritam ca fruntea încruntată
În care gânduri sumbre pribegesc,
Să-mi fie-n mii de spini încoronată!
Tu i-ai purtat pe fruntea fără pată,
Însângerându-Ţi chipul Tău ceresc!


Eu meritam şi palmele străpunse,
Care purtau dovezile-ncrustate
Ale păcatelor mocnind ascunse!
Şi n-ar fi fost prea bune mâini răpuse,
Prin care frânte vieţi sunt vindecate!

Eu meritam din tristul Ghetsimani
Şi pân’ la Golgota îndoliată
Să-mi port în jale risipiţii ani,
Cu toţi acei care Ţi-au fost duşmani
Întunecând o lume necurată!

Eu meritam! Dar Tu le-ai suferit...
Eu meritam! De Tine-au fost purtate!
Şi-acum din nou, cu sufletul uimit
Te văd şi azi Isuse, răstignit,
Să-mi iei întregi pedepse meritate!

Dar, triumfând puterile-Ţi cereşti,
Învingător din morţi ai înviat
Ca mie viaţă să îmi dăruieşti!
Prin moarte să-mi arăţi cât mă iubeşti,
Deşi, o ştiu, nicicând n-am meritat!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/73109/eu-meritam