LUMINA

Când omul n-are bucurie
Lumina lui e-o stea pustie.
Iar de-l slăveşte omenirea
El şi-a ratat pe loc menirea.

Ce poate să ofere omul
Abia văzut ca şi atomul
Când îl priveşti prin aparate
Din galaxiile-nstelate?

Aceiaşi ochi care veghează
De Creator ce lăcrimează
M-au căutat prin multe pieţe,
Prin fundăturile răzleţe.

Eram în întuneric beznă
Cu şerpi ce mă muşcau de gleznă.
Şi-aveam dureri usturătoare
În drumul larg către pierzare.

Dar s-a ivit pe cer deodată
Lumina cea adevărată
Care m-a scos din neagra vale
Dând bucurii în loc de jale.

Purtam în duhul meu oftatul.
Dar Domnul mi-a iertat păcatul
Când L-am rugat cu lacrimi grele
Ca să mă scape El de ele.

De-atunci eu simt că nu-i departe
Măreaţa zi când peste moarte
Mă voi nălţa primind Lumina
Ce m-a scăpat de toată vina.
*
Azi eu te chem să vii cu mine
Prieten drag, şi-ţi va fi bine!
Isus ne-aşteaptă cu-ndurare
În marea cerului splendoare.

La Nunta Lui cea mai frumoasă
Isus te-ar vrea în Cer Mireasă,
Să fii o rază de lumină
Din viaţa cea de cântec plină.

În lume n-ai s-auzi cântare,
Ci numai murmur, frământare,
Îngrijorări şi imprecaţii
Cu neplăcute implicaţii.

Deschide dar printre suspine
Fereastra inimii din tine!
El îţi va da o viaţă nouă
Cu fericiţii stropi de rouă.

Pământul inimii rodeşte
Când Duhul îl desţeleneşte.
Şi ploaia cerului curată
Îi dă o roadă-mbelşugată.