Leac pentru sufletul meu!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să Îl vestim pe Isus!
Categorie: Zidire spirituala
Leac pentru sufletul meu!
Tu eşti Vindecătorul meu
Iubitul meu Isus
Atunci când simt că-mi este greu
Privesc spre ceruri sus
Umil în faţa Ta mă plec
Şi stau în rugăciune
Şi greutăţi prin care trec
Ţie, Ţi le pot spune
Şi plâng amar, neputincios
Căci ştiu că am greşit
Doar Tu Îmi poţi fi de folos
Mereu, mi-ai dovedit
Doar Ţie-Ţi pot mărturisi
Necazuri ce mă dor
Numai cu Tine pot vorbi
Cu Tine, mi-e uşor
Si lacrimi curg pe-al meu obraz
Când Îţi mărturisesc
Doar Tu înţelegi al meu necaz
Doar, Ţie Îţi vorbesc
Numai Tu singur înţelegi
Necazul, care-l duc
Şi numai Tu poţi să alegi
Pe ce drum să apuc
Cu Tine nu pot să greşesc
În siguranţă sunt
Cu Tine drumul drept găsesc
În Tine cred oricând
Şi după ce Ţie -Ţi vorbesc
Povara, nu-i mai grea
Eu totul Îţi mărturisesc
Şi Tu mă scapi de ea
Eu în credinţă vreau să lupt
De tot să mă smeresc
Şi să ajung cu Tine sus
Cu cei ce îi iubesc.
Amin
Câmpia Turzii, 7 mai 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/73158/leac-pentru-sufletul-meu