CUM SĂ NE-NCHINĂM FĂPTURII?
Autor: Corneliu Livanu
Album: Frumusetea vesniciei
Categorie: Diverse
CUM SĂ NE-NCHINĂM FĂPTURII?

Când citeşti fila Scripturii
Zi de zi cu mai mult dor
Cum să te închini făpturii
Când tu ai un Creator?

Sfinţii n-au vrut închinarea
De la semeni, i-au mustrat.
Cum să practici venerarea
Unui chip care-i turnat?

Când Ioan vru să se-nchine
Solului venit în zbor
Îngerul i-a zis: „Nu-i bine!
Sunt şi eu un slujitor!”

Idolii-s creaţi de oameni,
Ei nu sunt adevăraţi.
Plantele ce nu le sameni
Sunt ca spinii cei uscaţi.

Fiul a venit şi iată-L:
El e viu, n-a fost creat.
E născut direct din Tatăl.
Duhul Sfânt L-a confirmat.

Biblia ne spune nouă
Cum Isus S-a răstignit
Să ne dea o viaţă nouă
În Edenul fericit.

S-a-nălţat în largul zării
Senin şi biruitor
Ca la Tatăl îndurării
Toţi s-avem un Salvator.

El e Domn şi peste moarte
Diavolul a fost înfrânt.
Şi, aşa cum scrie-n Carte,
Se va-ntoarce pe pământ.

Într-o zi cea mai grozavă
Lumea-ntreagă-L va vedea
Când va reveni în slavă
Şi ai Săi Îl vor urma.

Nu e mult, mai sunt doar clipe
Şi Isus vine din nou.
Duhul vrea să se-nfiripe
În noi toţi al Său ecou.

Când citeşti fila Scripturii
Zi de zi Îl vezi venind
Şi în nopţile naturii
Candelele mii se-aprind.

Ruşinaţi vor fi aceia
Ce-n fărădelege dorm
Când Isus din Galileea
Se va arăta ca Domn.

Israelu-ntreg va plânge
Şi toţi se vor pocăi.
Neamurile ce s-or strânge
Mielul le va pedepsi.

Idoleasca închinare
Cea din capre, nu din oi,
Va merge înspre pierzare
Cu al iadului convoi.

Oile primi-vor viaţă
Din Isus ce le-a iubit
Chiar în prima dimineaţă
De Mileniu fericit.


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/73178/cum-sa-ne-nchinam-fapturii