OMUL DIN MACEDONIA
Autor: Corneliu Livanu
Album: Frumusetea vesniciei
Categorie: Diverse
OMUL DIN MACEDONIA
Într-o vedenie de noapte
Chiar sfântul Pavel a văzut
Un om ridicat în picioare
Ce semn cu mâna i-a făcut.
„O, vino, dă-ne ajutorul!
În Macedonia să vii!”
Prin acel glas vorbise Domnul
Chiar Mielul sfânt din veşnicii.
Isus din slava nepătată
Lui Pavel astfel i-a vorbit.
Şi-apoi cu-ntreaga lui echipă
Spre Europa a pornit.
Vedenia e o fereastră
Deschisă chiar de Dumnezeu
Să poţi avea călăuzire
Şi ajutor pe drumul Său.
Nu poţi privi cu ochi de carne
Nevoia celor care mor
Şi n-au păcatele iertate
Nici pe Isus ca Salvator.
Când stăm în post şi rugăciune
Putem atunci să auzim
Pe cei ce nu au mântuire
Şi vor Cuvântul să-l vestim.
Chiar Dacă Duhul Sfânt din ceruri
Îi pregăteşte într-un fel
Ei vor fi mântuiţi atuncea
Când Îl primesc pe sfântul Miel.
De-aceea Pavel înţelege
Cu toţi colegii săi de drum
Spre Macedonia să meargă
Să nu se-abată nicidecum.
Şi astăzi Marea-Nsărcinare
E cel mai mare obiectiv.
S-o-ntârziem măcar o clipă
N-avem în lumea de-azi motiv.
Deci, să pornim cu toţi la lucru
E doar porunca Lui aici:
„Duceţi Cuvântul Meu în lume
Făcând din oameni ucenici!
Şi-nvăţătura Mea cerească
Toţi s-o păzească-n viaţa lor
Trăind sfinţenia deplină
Căci în curând Eu vin pe nor!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/73201/omul-din-macedonia