PIETRELE VII
Autor: Corneliu Livanu
Album: Frumusetea vesniciei
Categorie: Diverse
PIETRELE VII
În tot Vechiul Testament
De-l citeşti cu duh fervent
Şi te adânceşti în carte
Pietrele sunt pietre moarte.
Sunt simboluri mai adânci
Umbre mari săpate-n stânci
Ce vorbesc de-un viitor
Pentru-al Domnului popor.
Proorocii au tot scris
Cum din Cer, din Paradis,
Singurul Fiu de-Mpărat
Într-o zi va fi-ntrupat.
Peste cerul cel iudeu
Se văd îngerii mereu
Cum coboară iute-n zbor
Cu al mântuirii cor.
Iacov obosit şedea
Pe o piatră medita.
Însă solii cei cereşti
I-au dat noi şi multe veşti.
Dumnezeu vedea în el
Patriarh lui Israel.
De aceea l-a luat
Şi l-a binecuvântat.
Pietrei ce sub cap i-a stat
Untdelemn el i-a turnat
Ca aducere aminte,
Ca un scris fără cuvinte.
Să-L păstrăm pe Dumnezeu
Cu gând bun pe drumul greu,
Ca în timpul ce-a rămas
Pietrele să prindă glas.
Piatra-i firea ce aşteaptă
Oameni cu credinţa dreaptă
Ce-s lui Dumnezeu copiii,
Nu cu morţii ci cu viii.
Iacov ca moştenitor
Tot privind în viitor
Cu priceperea din el
Locul l-a numit „Betel”.
Apoi a jurat în sine:
„Dacă Domnul e cu mine
Să mă poarte prin credinţă
Dintr-o trainică dorinţă.
Să-mi dea pâine-n dar şi haine
Să-mi descopere noi taine
În a mea călătorie
Pentru Cer şi veşnicie.
Dacă eu mă voi întoarce
Plin de har şi plin de pace
În casa tatălui meu
Biruind al vieţii greu,
Îi voi da a zecea parte
Din venituri pân la moarte.
Şi voi merge negreşit
Pe-al Lui drum neobosit.”
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/73203/pietrele-vii