SLUJITORUL CREDINCIOS
Autor: Corneliu Livanu
Album: Aripi de slava
Categorie: Diverse
SLUJITORUL CREDINCIOS
Să aveţi mijlocu-ncins si să fiţi gata de luptă
Când vegheaţi cu dor aprins pentru rugă ne-ntreruptă.
Aşteptându-L pe Isus, sfânt Luceafăr printre astre,
Veţi vedea-n curând de sus ceasul izbăvirii voastre.
Multe semne pe pământ şi în cer Îi sunt solia.
Toate spun fără cuvânt că-i aproape-Mpărăţia.
Mintea trează s-o păstraţi prin Cuvântul din Scriptură
Şi-ntre oameni semănaţi dragoste în loc de ură.
Ca străjeri să fiţi mereu gata pentru sfântul Mire
Ce v-ajută-n orice greu prin nespusa Lui iubire.
El Se-ntoarce în curând şi ne va chema la masă
De păstrăm în fapt şi-n gând albul hainei de Mireasă.
De-L slujeşti azi pe Isus cu o inimă smerită
Îţi va fi cerul de sus Patria cea fericită.
Domnul te va mângâia şi-ţi va da cu bucurie
Răsplătiri ce vor dura o întreagă veşnicie.
Când pe cer stele se-aprind să fii treaz e cu putinţă
De vei fi găsit veghind pentru Domnul cu credinţă.
El, Isus când va veni, ca un vultur pentru pradă,
Cu-al Său har va răsplăti lucrul tău cel plin de roadă.
Dacă-n lume orice om pagube nu vrea să-ndure
Nedorind nici-un atom de vreun hoţ să i se fure
Cu atât mai mult cei vii vor veghea atent lucrarea
Pentru Cer şi veşnicii să nu-şi piardă alergarea.
Ne aşteaptă-ntregul Cer. Fiul Omului revine.
Ceasul Său e-un sfânt mister. Fii, deci, pregătit creştine!
Mijlocul să-ţi fie-ncins şi să porţi în piept făclia
Ce-ţi păstrează-n viaţa ta dragostea şi bucuria.
****
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/73336/slujitorul-credincios