Staţi liniştiţi...
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Incurajare
STAŢI LINIŞTIŢI...
Staţi liniştiţi în furtuna ce vine
Cu voi e Viteazul ce vă sustine
Când năpraznice valuri se năpustesc,
Şi în luntrea vieţii ele izbesc
Atunci veţi simti o putere cerească,
Atunci credinţa va începe să crească.
Fiti calmi în orice împrejurare
Chiar când curse vor fi în cărare
Aveţi un Ghid ce calea o ştie
Chiar dacă trece şi prin pustie
La capătul ei este oaza vieţii,
E Plaiul de vis, e Tara frum’seţii.
O pace sublimă vă umple fiinţa
Când nu e pătată deloc constiinţa
În voi e o stare cu totul divină
Căci Logosul sfânt pe toţi vă alină
Săgeţi arzătoare când vin să v-atingă
Le stingeţi pe loc, nu pot să vă-nvingă.
Mergeţi ’nainte intonând imnuri sfinte
Ocoliţi zone murdare, nocive incinte
Gustaţi din stări ce dau exaltare,
Şi-n fiecare zi veţi avea sărbătoare
Trăi-veţi în Vale crâmpeie din Rai
Şi veţi rămâne fideli în alesul alai.
Staţi liniştiţi în cumplita-ncercare
Nu vă lăsati cuprinsi de-ntristare
Lăuntrul vă fie întruna pătruns
De Duhul de viaţă care v-a uns
Gusta-veţi triumful, primi-veţi răsplată
Din mâna Acelui ce-i vesnicul Tată.
Motive nu sunt de-ngrijorare
Chiar când uraganele nu-s rare
Alături de voi e-un Cârmaci iscusit
El barca o duce spre limanul dorit
El vă iubeşte, v-a scos din neant
Şi v-a-nvăţat ce-i etern, important.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/73452/stati-linistiti