OMUL, UMBRĂ…

Omul, umbră trecătoare,
Umblă după slava lui.
Dar el ca şi umbra moare:
Când îl cauţi, vezi că nu-i.

Şi-a zidit cândva palate.
A muncit cu sârg şi spor.
El avea-n hambar de toate
Dar n-avea Mântuitor.

Omul, trestie plăpândă!...
Frunzele îi vezi cum cad.
Mulţi duşmani s-au pus la pândă
Să-l târască înspre Iad.

El gândea c-aici e Raiul
Pentru firea lui de lut,
Şi-şi înzorzonase traiul
Cu plăceri din Belzebut.

Şi-a dat slobod frâu simţirii,
Poftelor din viaţa sa
Pe cărarea ispitirii
Şi-a păcatelor din ea.

Şarpele-i şoptea-n ureche
Ca şi Evei mai demult:
„Eşti un om fără pereche,
Deci, distrează-te mai mult!...“

Dar la urmă, vine nota
De regret şi de suspin.
Îl va condamna şi iota
Scrisă-n Codul cel divin.

Cum va da el socoteală
Şi de gândul pătimaş?!
Inima lui azi e goală.
Mulţi îl fac zgârcit şi laş.

A trăit doar pentru sine,
Dar plăcerea l-a trădat.
În frustrare şi ruşine
Viaţa lui s-a terminat.

Se confruntă cu problema
Cum să dea timpu-napoi
Şi să scape de dilema
Ce-l lăsă cu pumnii goi.

Glasul dragostei curate
De pe crucea din Calvar
Îi oferă nestemate
Ca schimbatului tâlhar.

Omule, Isus te iartă!
Prinde braţul Său divin!
A Împărăţiei poartă
Ţi-e deschisă azi! Amin.