Cum puteţi să spuneţi?
Autor: Corneliu Livanu
Album: Spicele lui Rut
Categorie: Diverse
Cum puteţi să spuneţi sufletului meu:
"Fugi în munţii voştri, nu la Dumnezeu!"?
Eu găsesc salvarea numai la Isus.
El pe-o stâncă tare paşii mi i-a pus.

Cum puteţi să spuneţi sufletului meu:
"Nu te vede nimeni, nu e Dumnezeu!"?
El mi-a dat şi viaţa şi-un dor nou în piept.
Cine e ca Domnul mare şi-nţelept? !

Cum puteţi să spuneţi sufletului meu:
"Cine te ascultă când te rogi mereu?"?
Cel ce dă auzul n-are El urechi?
Domnul e acelaşi din vremuri străvechi.

Cum puteţi să spuneţi sufletului meu:
"Să te-ncrezi în Domnul este mult prea greu!"?
Ce e greu în viaţă sau mult prea uşor? ! ...
Când slujesc Cuvântul sunt biruitor.

Nu numai scriindu-l plin de zel şi har
ca să-i fac pe alţii un mărgăritar,
ci-mplinind în fapte voia Celui Sfânt
eu Îi sunt mireasmă-n adieri de vânt.





Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/73551/cum-puteti-sa-spuneti