RUGĂCIUNE
Psalmul 31
Nu mă lăsa de ruşine,
Doamne, când mă-ncred în Tine!
Eu Te chem de jos, din groapă:
Vino grabnic şi mă scapă!

Iar când nu mai am cuvinte,
prin suspin Te chem, Părinte.
Tu-mi eşti Stâncă şi Cetate.
Şi prin har mă scapi de toate.

Cel ce umpli tot văzduhul
Ţie îţi predau azi duhul.
Eu urăsc deşertăciunea.
Tu-mi ascultă rugăciunea.

Fă-mă s-aud bucurie
şi-ndurare pe vecie.
Tu-mi cunoşti a vieţii stare
şi neliniştea cea mare.

Nu mă da pe mâini vrăjmaşe,
braţe negre pătimaşe.
Tu îmi eşti Mântuitorul.
Scoate-mi, deci, din laţ piciorul.

Faţa, sufletul şi trupul
se topiră ca şi stupul
de albine, care piere
fără soare, fără miere.

Iată-mă plin de ocară
sub a lumii-ntregi povară.
Aud numai vorbe rele
la adresa vieţii mele.

Soarta mea nu Ţi-e străină.
Dă-mi din blânda Ta lumină
doar o rază de speranţă,
ca să fiu în siguranţă.

Fă să tacă mincinoşii
ce o fac pe credincioşii
şi vorbesc cu îndrăzneală,
dar li-e viaţa vorbă goală.

Bunătatea Ta enormă
nu e, Doamne, doar o formă.
Noi prin ea trăim întruna
ca şi soarele şi luna.

Tu-asculţi glasul rugăciunii
şi trimiţi harul minunii
celui ce-Ţi încredinţează
viaţa, sub divina pază.