PSALMUL BINECUVÂNTĂRII

Psalmul 34

Binecuvântat fii, Doamne,
de-al meu suflet omenesc!
Când Te laud vreau, Părinte,
ca să-Ţi spun tot ce greşesc.

Eu cu cât îmi văd păcatul
mai negru, mai fioros,
cu atât pricep mai bine
cum din moarte Tu m-ai scos.

Şi cu-atât în orice vreme
laude prin har îţi cânt
căci Tu eşti atât de mare,
bun şi iertător şi sfânt.

Laudele nu le merit.
Dar la glasul lor duios
toate Ţi le voi aduce,
ca pe cel mai sfânt prinos.

Să asculte Vestea Bună,
să Te laude mereu,
orice om din astă lume
cu credinţă-n Dumnezeu!

Să asculte toţi orfanii
Vestea marii bucurii,
că avem în cer un Tată,
sus acolo-n veşnicii!

Lăudaţi-L toţi pe Domnul!
L-am strigat şi mi-a răspuns.
Mi-a trimis din cer lumină
şi cu untdelemn m-a uns.

Mă temeam de mine însumi
şi de oamenii cei răi,
Însă El mi-a pus în suflet
ale dragostei văpăi.

Iată, deci, cum izbăvirea
de la Domnul am primit,
când vrăjmaşii, plini de ură,
să mă piardă s-au pornit.

Când priveam ades la oameni
întristarea mă lovea,
dar acum privesc la Domnul
şi El este ţinta mea.

Nici ruşinea nu mai poate
să m-atragă-n laţul ei,
câtă vreme am în Domnul
al încrederii temei.