POEM DE CRĂCIUN

Din vremuri trecute ascult o poveste.
Prin ea glasul mamei astfel mi-a vorbit:
Cu dor de salvare, din câmpuri celeste,
Isus, Prinţul slavei, la noi a venit.

În frigul acela când iarna soseşte
Maria-ntr-o casă ea loc nu găsea.
În grajd cu-animale un Fiu gângureşte
Sub cruntă robie poporul gemea.

Cezarul Augustus dăduse decretul
Să-şi numere-n acte pe-ai Romei ostaşi.
Dar Tatăl din ceruri ştiuse secretul:
Maria şi Iosif prin noapte fac paşi.

Coboară în taină spre ţara natală,
Se-opresc în Iudeea, oraş Betleem.
Venirea lor astăzi lipsită-i de fală.
De mare mulţime şi străzile gem.

Deşi vin din David, din viţă regească
Ei n-au nici-o casă ca han de dormit.
Maria Fecioara e gata să nască
Şi-atunci la un staul cei doi s-au oprit.

Din ceruri lumină de îngeri coboară
Vrând parcă Cetatea s-o scoale din somn.
Deşi este noapte în frigul de-afară
În iesle Se naşte al Cerului Domn.

În grajdul acela de oi şi de vite
Căldura-i miracol şi mieii-I sunt fraţi.
Maria şi Iosif cu feţe uimite
Privesc la păstorii de-acum adunaţi:

-„Solie de cântec, de har şi lumină
Văzurăm cu toţii şi-un înger ne-a spus
Că-n noaptea aceasta în ieslea de tină
Născut e Mesia cu nume Isus!...”

Maria ascultă şi Iosif tresare...
De-o noapte şi-aduce aminte şi el
Când solul din ceruri îi face-o chemare:
-„Fii soţul Mariei, iubeşte-o la fel!

O taină din Ceruri în trupul ei poartă
Din Duhul Se naşte Mesia Isus!”
Şi Iosif se duce să-i bată în poartă,
S-o ia pe Maria cum îngeru-a spus.

Dar vremea trecuse şi, iată, minunea:
În lumea finită Cel Sfânt S-a-ntrupat.
Zidită e puntea ce trece genunea.
Păcatul prin Jertfă va fi-ndepărtat.

Veni-vor prin noapte şi magii şi steaua
Şi grecii şi neamuri din multele ţări
În strai de lumină mai albe ca neaua
Vestind pe Mesia-n albastrele zări.

Doar tu stai departe cu ochi ca de gheaţă.
Refuzi îndurarea cu-al dragostei Fiu.
Dar Tatăl te-aşteaptă, te cheamă la viaţă.
O, vino, amice cât nu-i prea târziu!...