TĂCEREA VINOVATĂ
Autor: Corneliu Livanu
Album: Spicele lui Rut
Categorie: Diverse
TĂCEREA VINOVATĂ

Psalmul 58

Nu tăcând faceţi dreptate
între oameni pe pământ
ci lucrând cu mâini curate
şi vestind Cuvântul sfânt.

Oamenii cei fără pace
de-i conduceţi înţelept
la Isus, atunci veţi face
lucrul cel mai bun şi drept.

Întinată-i judecata
împletită cu dispreţ
pentru Pruncul din Efrata
ce-a dat vieţii noastre preţ.

Dacă faceţi părtinire
între-ai oamenilor fii
sunteţi plini de neiubire
şi de multe silnicii.

Cinicii şi toţi ursuzii
rătăcesc furând mereu,
mint şi-apoi îşi fac iluzii
că nu-i vede Dumnezeu.

Însă Dumnezeu aude
şi îi vede azi pe toţi,
pe-autorii faptei crude
de tâlhari trufaşi şi hoţi.

El le smulge-acum dantura
celor ce-au minţit mereu
şi-au negat de sus Scriptura
spunând: "Nu e Dumnezeu!"

Iată-le acum sfârşitul:
sunt ca apele ce curg.
Le-a ajuns la os cuţitul.
Viaţa lor e în amurg.

S-a tocit săgeata urii
şi a necredinţei lor.
Strigă vorbele Scripturii
azi în piaţă spre popor:

"Vă întoarceţi dar la Mine
voi toţi fiilor trudiţi
şi-ale patimii ruine
cât mai grabnic părăsiţi!"

Cânte cel fără prihană
imnul dreptei răzbunări;
Cei ce spini au pus pe rană
gem în cele patru zări.

"Da, există o răsplată!",
spun chiar oamenii cei răi.
Domnul sfânt acum Se-arată
pentru toţi copiii Săi.

Şi le-aprinde-n inimi jarul
să lucreze cu mult spor
până nu se-nchide harul
pentru-al Domnului popor.




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/73711/tacerea-vinovata