CRUCEA MEA

Tânjesc, Isuse, după Tine
Şi după toţi copiii Tăi
Ce-n larga Vale de suspine
Acoperiţi sunt de ruşine
Şi de ocara celor răi!

Vrăjmaşii, spirite rebele,
Ce mii de inimi înrobesc,
Ridică bariere grele
Mereu şi-n calea vieţii mele
Ca eu să nu Te mai slujesc.

O, Doamne, Tu mi-ai dat credinţa
Şi dragostea de-al Tău Cuvânt.
Doar Tu-mi cunoşti deplin fiinţa
Şi lacrima şi pocăinţa,
Şi dorul după tot ce-i sfânt.

Să port o cruce către slavă:
Aşa ai vrut Isuse, Tu.
O, vino azi fără zăbavă
În viaţa mea de cer bolnavă
Şi-n care ziuă se făcu.

Ducându-mi crucea ca povară,
M-am prăbuşit plângând sub ea
Şi-am vrut o cruce mai uşoară.
Dar Tu mi-ai zis întâia oară:
„Aceasta este crucea ta!”

Cum aş putea să-Ţi uit chemarea
Cu tot belşugul ei de har
Când Tu îmi luminezi cărarea
Şi-aşezi în duhul meu cântarea
Spre-al veşniciilor hotar.

Azi din lumeasca mea răscruce
Unde-am ajuns şi m-am oprit,
Te rog smerit, Isuse dulce,
Nu mă lăsa strivit sub cruce
Ci-ajută-mă pân la sfârşit!