EVOCARE

Psalmul 70

Pompeiul zace în cenuşă.
Şi morţii lui mai bat la uşă.
Dar ceru-i surd şi nu-i aude
în ziua pedepsirii crude.

"Priviţi-vă acum viteazul
ce, vai, şi-a cam pătat obrazul!",
se-aude râsul din Sodoma
şi-acel tumult ce umplea Roma.

Dar Lot, creştinul lumii noastre,
priveşte sus în zări albastre.
Corintul vechi pare să-nvie
şi-i plin Efesul de magie.

Pe filozofii din Atena
îi văd din nou cum umplu scena.
Şi freamătă Areopagul
când trec şi teologii pragul.

Din Golgota răsună iară
un val de plângere amară:
"O, Tată sfânt din veşnicie,
le iartă-această blasfemie!"

Şi beznele necunoştinţei
sfidând pretenţia credinţei
ridică-nalte bariere:
sindromul cel numit "putere".

Puterea celui ce slujeşte
e-nlăturată păgâneşte.
Şi cerul plânge-n stropi de rouă
această "libertate" nouă.

*
Dar tu, creştine, mergi 'nainte
şi roagă-te tot mai fierbinte.
Vei birui spiritul urii
mâncând cuvintele Scripturii.

Ca David ai să pui pe fugă
oştiri din iad prin cânt şi rugă:
"Mărit să fii fără-ncetare
Tu, Cel ce-n veac nu ai hotare!

Cei ce Te caută pe Tine
vor bea din ape vii şi line
cu toţi martirii şi profeţii
în ceruri sus la Râul Vieţii!"

La uşa ta Isus mai bate.
Primeşte-L azi cât se mai poate!
Doar El aduce dimineaţa,
şi libertatea-n dar şi viaţa.