ÎNTREȚINERE
E luna mai și în sfârșit primăvara și-a intrat în drepturile ei. Locuim într-o zonă cu mult spațiu verde. Copaci mulți, arbuști, flori. Iarba e tăiată odată sau de două ori pe săptămână. Privesc de pe prispa casei în dreapta și în stânga pe strada unde locuim. Toți încearcă să aibă o gospodărie cât mai frmumoasă, cât mai aranjată pentru a încânta privirile trecătorilor și pentru ca ei înșiși a se bucure de un mediu plăcut. Pentru a se menține la acest nivel plăcut trebuie multă muncă. Munca aceasta se numește întreținere. Nu poți să păstrezi ceva la un nivel plăcut stând cu mâinile în sân. Nu! Nu ci trebuie o întreținere permanentă. Nu se poate ca tot timpul liber ce-l avem să urmărim ceva la televizor, sau să jucăm ping-pong și florile afară să râdă de frumusețe. Așa ceva nu se poate întâmpla. Nu peste mult timp vor năpădi buruienile.
Dar proverbul românesc spune că „nu există pădure fără uscături.” Mai vezi și gospodării unde nu-ți face plăcerea să privești. Iarba nu a fost tăiată de câteva săptămâni, straturile de flori nu au fost plivite; sau vezi flori uscate, arbuști uscați datorită faptului că nu li s-a dat apă. Ce s-a petrecut aici? Acele puține gospodării de felul acesta au fost lăsate în paragină, au fost totalmente neglijate. Ș i rezultatul este dezgustător. La unii dintre ei a trebuit să intervină primăria localității respective pentru a le atrage atenția că ar fi cazul să facă ceva muncă de întreținere pe-afară deoarece în acea stare strică armonia și frumusețea peisajului.
Din punct de vedere spiritual e la fel. O viață de credință vibrantă cere muncă de întreținere. Trebuie să ne alimentăm, zilnic, din izvorul de Apă vie care e Cuvântul revelat, trebuie să ne hrănim sufletul cu cântare, pilde, mesaje de edificare. Cum spune Scriptura „omul nu va trăi numai cu pâine ci cu orice cuvânt ce vine de la Dumnezeu.”
gc/21 Mai, 2011