EŞTI ÎNGRIJORAT?
Autor: Corneliu Livanu
Album: Destainuiri
Categorie: Diverse
EŞTI ÎNGRIJORAT ?
Te-apasă-ngrijorarea vieţii
De care nu mai poţi să fugi ?
Îndreaptă-ţi gândul ca profeţii
Strigând din zorii dimineţii
Spre Dumnezeu pe-aripi de rugi.
El vrea ca toată-ngrijorarea
Să o aduci în faţa Lui.
Şi-atunci îi vei găsi cărarea
Trăind voios prin îndurarea
Care se dăruie oricui.
Isus trimite bucuria
Când fiii Lui Îi sunt pe plac
Şi-I caută Împărăţia,
Dreptatea Lui şi veşnicia
În orice om cu duh sărac.
Eşti gata tu, pescar de oameni,
Din locul tău să te ridici ?
Cuvântul sfânt din nou să-l sameni
Ca să câştigi şi regi şi fameni
La fel ca primii ucenici ?
Isus cel sfânt îţi ştie dorul
Şi zelul tău înaripat.
Dar nu cârti când Salvatorul
Îşi mai încearcă azi poporul
Pe drumul de pustiu ciudat.
Acesta-i sensul Jertfei sfinte:
Să dai altora tot ce ai.
Şi să-i iubeşti fără cuvinte
C-o inimă ca de Părinte
Ce-aduce lumii crini din Rai.
Isus împarte fericirea
Cu drag oricui din lumea rea.
De-aceea L-a purtat iubirea
Să dea prin cruce izbăvirea
Când pentru toţi, iubind, murea.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/73863/esti-ingrijorat