VAI, IUDO!
Autor: Corneliu Livanu
Album: Destainuiri
Categorie: Diverse
VAI, IUDO!

Chiar cu-o sărutare
Vinzi tu, Iudo, oare
Pe Isus Mesia ?
Asta ţi-e simbria ?
Gestul tău făţarnic
Ce-i vecin cu ura
Te-a-nşelat amarnic,
Cum a zis Scriptura.

Ai să poţi vreodată
Dreapta Judecata
Să o treci cu bine ?!...
Nu, căci n-are cine
Din Ceruri să vină
Să-ţi mai dea lumină.
Cupa ta e plină
Numai de otravă
Şi de-a lumii slavă.
Tu n-ai vrut iubirea
Ci-ai ales pieirea.

Tu nu eşti tâlharul
Ce respinge harul.
Nici bogatul lumii
Dus de-arginţii humii
Pe apa visării
Cu vâsla-nşelării.
Tu eşti vânzătorul
Ce-a trădat Păstorul!
Ai lăsat în urmă
Mulţi nepoţi în turmă.

*

Voi ce-aţi dat vânzării
Pe Prinţu-ndurării
Mai aveţi o clipă
Sub a Lui aripă
Cu plâns de căinţă
Să veniţi la Domnul,
Să veniţi a-I cere
Sfânta graţiere.




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/73881/vai-iudo