FĂ-MI, DOAMNE, INIMA!

Fă-mi, Doamne, inima curată
Şi fără nici-un gând murdar
Ca o grădină-nmiresmată
Aşa cum n-a fost niciodată
Tu să domneşti în ea prin har.

Fă-mi, Doamne, inima vitează
Să n-aibă frică de duşman,
Ca un străjer să fie trează
În miez de noapte şi-n amiază
Să-nfrunte-n rugi pe cel viclean.

Fă-mi duhul liber de povară
Ca porumbelul către zări.
Fie-mi dorinţa primăvară
Şi gândul meu o piatră rară
Pe-a veşniciilor cărări.

Fă-mi inima mai primitoare.
Iubind după modelul Tău
Eu să trăiesc plin de-ndurare,
Să dărui binecuvântare
Chiar şi acelor ce-mi fac rău.

Fă-mi, Doamne, inima mai bună
Când mă ţintesc săgeţi de foc
Pe cerul meu plin de furtună
În care norii se adună
Cu fărdelegea la un loc.

Balsam să-mi fie rugăciunea
Să cresc prin ea în caracter.
Să văd atunci prin har minunea
Care sădeşte-nţelepciunea
În toţi acei care Ţi-o cer.