Mărturisire(2)
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
MĂRTURISIRE (2)

Doresc să fie numai pace
Şi între noi dar şi în noi
Cine-i în zarvă să se-mpace,
Să mearg-apoi printre eroi.

Nu pot s-accept idei străine
De mediul unde e Hristos
Ştiu ce-i argint, ce-i mărăcine,
Ştiu că păcatul e hidos.

Pledez în orce-mprejurare
Pentru Lumină, pentru har
Sunt sigur că în încercare
Găsesc un sfânt mărgăritar.

N-amestec aurul cu zgura
C-ar rezulta ceva sordid
Ci îl păstrez unde-i Scriptura
Departe de noroi şi vid.

Când dă năvală provocarea
Nu cu tăria mea o-nfrunt
Ci Sfântul Duh face lucrarea
Cu El, tot timpul, una sunt.

Nu mă ghidează vreo părere
Şi nici vreun „sfetnic” fără ţel
Îndeplinesc ce Domnu-mi cere,
Mă las condus numai de El.

De vor să mă oprească unii
Să nu lucrez pe-ogorul sfânt
Le spun de scopul misiunii
Şi de cucernicul avânt.

Cu jumătăţi de adevăruri
Ştiu că în Rai nu am acces
Din lume nu doresc mâncăruri
Căci nasc doar aparent succes,

Ci folosesc, mereu, ca hrană
Meniul conceput în Cer
C-aşa pot să înfrunt prigoană,
Dogoare, vifor, ură, ger.

Declar convins cum că iubirea
E cea mai mare-n Univers
Ea poate alunga mâhnirea,
Poate învinge-un duh advers.

Mărturisesc că merg ‘nainte
Pe-un drum trasat de Creator
Chiar dacă trece prin incinte
Cu ger sau foc mistuitor...

Chiar Stăpânirea să dea lege
Să nu înalţ spre Cer cântări
Tot pe Mesia L-aş alege
Doar El mă scapă de-ntristări.

Acesta-i dorul ce mă arde:
Să fiu cu fraţii mei de jug
Să fluturăm în Cer petarde,
Să nu uităm c-am tras la plug.

26 Mai, 2011
















Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/74007/marturisire-2