Planul mântuirii ne-a salvat
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să Îl vestim pe Isus!
Categorie: Trezire si veghere
Planul mântuirii ne-a salvat
În Planul veşniciei ce Domnul l-a făcut
Noi oameni pământeni, avem un loc aparte
În moştenirea Lui şi pe noi ne-a trecut
Şi cu Isus de mergem, de viaţă avem parte
El ne-a iubit prea mult şi viaţa şi-a jertfit
Şi a murit pe cruce pentru al nost păcat
Şi din iubire pură, de nimenea silit
El a venit din Cer, în om s-a întrupat
Îndemnuri de iubire, învăţături frumoase
La oameni le spunea şi făcea vindecări
La bine-i îndemna şi sfaturi preţioase
În bucurii trăiau, nu erau întristări
Pe oameni i-a învăţat să ştie, să înţeleagă
Căci demonul cel rău, de sânge e însetat
Şi doar pe cele bune, din rele, să aleagă
Totul de El să asculte, necondiţionat
Şi I-a făcut să vadă că Planul mântuirii
Va trebui s-ajungă la marele sfârşit
Că El, Isus Hristos, e Domnul nemuririi
Şi ca să avem noi viaţă, pe cruce a murit
El a avut atâta putere şi iubire
Ca să se facă om şi greu să pătimească
La El găseşti smerenie, blândeţe, dăruire
Din calea înspre El, nimeni să nu ne oprească
S-avem mintea deschisă şi sufletul curat
Căci Planul dat de Domnul, nu-i făcut în zadar
Din Adam ne-am născut, din moarte şi păcat
Prin moartea lui Isus, am primit iarăşi Har
Un Har de bunătate şi de purificare
Prin chinul de pe cruce, a lui Isus calvar
Păcatul ni s-a şters, am căpătat iertare
Şi veşnicia vieţii, am căpătat în dar
Nimeni să nu ne abată de la a Sa iubire
Să ştim că doar prin El, noi avem veșnicia
El este sigur calea, ce-a aduce izbăvire
Suntem datori să spunem şi altora solia
Să ştie omenirea cine ne-a păcălit
Şi-a vrut să ne răpească dreptul la mântuire
Să ştie că Isus, cu sânge a plătit
Ca să trăim la Ceruri, cu El, în fericire
Din ale sale braţe să nu ne depărtăm
Şi-n inimă adânc să ne întipărim
Pentru a Lui iubire chiar viaţa să ni-o dăm
Căci de murim cu El, prin El o să trăim
Amin
Câmpia Turzii, 24 mai 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/74079/planul-mantuirii-ne-a-salvat