Curajul de a alege
Autor: Petru Popovici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Pentru a alege lucruri bune, uneori se cere un mare j curaj. Moise, prin credinţă, a dovedit mare curaj când al ales să sufere mai bine împreună cu poporul său, decât săi fie numit fiul fiicei lui Faraon. Azi, unora li se cere mare j curaj spre a se întoarce la Dumnezeu. Poate să-şi piardă! postul sau alte necazuri să vină asupra iui. Cu adevărat şef cere curaj.
într-o seară, o delegaţie s-a prezentat la Casa Albă lai Abraham Lincoln pe când era preşedintele Statelor Unite şi i-a cerut să abandoneze planul de abolire a sclaviei, altfel va pierde suportul cabinetului său, a tuturor miniştrilor. Preşedintele i-a ascultat cu răbdare şi le-a promis că le va da răspuns a doua zi dimineaţa. Istoria spune că Lincoln a petrecut toată noaptea aceea în rugăciune, iar a doua zii răspunsul său a fost: „Nici un popor nu poate îndura să fie jumătate sclav şi jumătate liber". I s-a cerut curaj, dar a ales ceea ce i-a dictat conştiinţa sa în faţa lui Dumnezeu.
Dacă tu te simţi slab şi nu ai curaj să te predai Domnului, fă ce a făcut Lincoln, petreci o noapte în rugăciune şi Dumnezeu îţi va da curajul necesar pentru o trăire de adevărat copil al lui Dumnezeu.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/7414/curajul-de-a-alege