PLÂNS ŞI SPERANŢĂ

Ps.102

Vin la Tine din durere.
Strânge-mi lacrima-n burduf.
Pleacã-Te atent spre mine
sã cunoşti al meu nãduf.

Trag sã mor, sã pier ca fumul.
Toate oasele îmi ard.
Mã pândeşte în rãscruce
teama ca un leopard.

Mã usuc mereu ca iarba.
Uit şi pâinea s-o mãnânc.
Gemetele mele, Doamne,
dau nãvalã din adânc.

Sunt sãtul şi de ocarã
şi de toţi vrãjmaşii mei
care-mi dau mereu târcoale
ca şi turmele de lei.

Pâinea mea e-acum ţãrâna
cea din care-am fost luat.
Bãutura-mi este plânsul
cã şi Tu Te-ai mâniat.

Tu m-ai aruncat departe
ca pe-o piatrã în pustiu.
Unde-Ţi este, Doamne, mila ?
Eu Te-aştept în ceas târziu ...

Zilele îmi pier ca umbra,
ca şi aburul uşor.
Dar Tu, Împãrat din ceruri,
Tu îmi eşti rãsplata lor.

Pomenirea Ta strãbate
neam cu neam pânã la noi.
Fã sã vinã-Mpãrãţia
pentru vremile de-apoi.

Este vremea potrivitã
sã Te-nduri azi de Sion.
Pietrele lui Te aşteaptã
ca pe noul Solomon.

Ridicând din nou Sionul
Tu aratã-Ţi slava-n el
sã cunoascã lumea-ntreagã
pe-al rãscumpãrãrii Miel.

Rugãciunea vieţii mele
mi-o ascultã când Te strig
cãci credinţa încercatã
este-ntregul meu câştig.

Ai privit de la nãlţime
şi m-ai auzit gemând.
Izbãvirea mi-ai trimis-o
sã Te laud orişicând.

Tu mi-ai frânt puterea toatã.
Eul mi-a fost rãstignit.
Dar trãiesc o viaţã nouã
şi prin har sunt fericit.

Viaţa mea e-atât de scurtã,
dar prin Duhu-n veci trãiesc.
Vreau prin fapte sã-Ţi pot spune
cât de mult eu Te iubesc.

Vor pieri şi sori şi stele
şi acest pãmânt bãtrân.
Dar cei ce se-ncred în Tine
pentru veci de veci rãmân.