Neatentia la avertizari
Autor: Petru Popovici
Album: fara album
Categorie: Diverse

Fratele Avram Boţan era păstor al bisericii baptiste din regiunea Sân Francisco, într-o sâmbătă noaptea a plecat cu sora Jeni, soţia sa, şi cu Flaviu, băiatul lor de vreo 19 ani spre biserica din Los Angeles. Cum drumul e lung de vreo 600 km., într-o localitate au ieşit de pe autostradă ca să ia benzină. Când au intrat din nou pe autostradă, pe banda a doua, maşina li s-a oprit brusc. Fratele Avram şi Flaviu au ieşit să vadă ce s-a întâmplat. S-au dus în spatele maşinii şi au deschis portbagajul să ia cutia cu scule. Tata, grijuliu, a aruncat o privire în spate şi a văzut în depărtare că, pe banda lor, vine o maşină în goană nebună. Imediat a strigat: "Flaviu, sări, că asta ne omoară." Tatăl a sărit, dar Flaviu a zăbovit, în clipa următoare s-a produs accidentul şi Flaviu a fost omorât pe loc. Tatăl 1-a avertizat, dar băiatul N-a dat imediat ascultare la înştiinţarea tatălui. Aceasta 1-a făcut să-şi piardă viaţa şi a produs o mare durere părinţilor. O clipită poate fi spre salvare sau spre pierzare.
Poate şi pe tine te-a înştiinţat tatăl tău sau mama ta despre pierzarea veşnică, oare ai dat tu ascultare? Ginerii lui Lot au crezut că glumeşte, n-au dat crezare înştiinţării şi au pierit în osânda Sodomei. Biblia nu glumeşte, ascult-o!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/7436/neatentia-la-avertizari